image
Card de fidelitate Cum obțin cardul?

DOCTOR STRANGE SE VEDE LA CORTINA CINEMA DIGIPLEX

Evenimentul nu mai este de actualitate!

Doctor Strange este unul dintre cele mai așteptate filme în cinematografe pentru fanii realităţilor alternative, unde efectele vizuale 3D sunt cel mai tare punct al peliculei.

Biletele s-au pus deja în vânzare la Cortina Cinema Digiplex în Oradea Shopping City pentru avanpremiera care va fi proiectată joi, 3 Noiembrie, la ora 20:00.

În regia lui Scott Derrickson şi cu o distribuţie excelentă – în rolurile principale fiind Rachel McAdams, Benedict Cumberbatch, Mads Mikkelsen şi Tilda Swinton, filmul Doctor Strange spune povestea neurochirurgului Stephen Strange, a cărui viaţă ia o turnură teribilă în urma unui accident de maşină care îi răpeşte capacitatea de a mai opera. Legendarul personaj se vede forţat să caute ajutor peste tot, astfel că după o întâlnire cu un înțelept vrăjitor din lumea misterioasă a enclavei Kamar-Taj, descoperă cu uimire un adevărat front de luptă împotriva unor forţe nevăzute care afectează realitatea cu scopul de a o distruge. Doctor Strange se trezeşte cu puteri magice şi poate astfel să apere lumea. Însă trebuie să aleagă între a fi cel mai puternic vrăjitor din univers şi întoarcerea la viaţa sa înstărită.

Cel mai nou super-erou introdus în cinema în cel mai spectaculos mod – printr-o experiență magică, multidimensională, cu multă adrenalină şi acţiune, Doctor Strange vine la Cortina Cinema Digiplex în Oradea Shopping City, pe cel mai mare ecran de cinematograf din oraş!

Biletele pentru Doctor Strange se pot achiziționa direct de la casele de bilete Cortina Cinema Digiplex sau prin aplicația mobilă Cinemagia.

Rezervările se pot face la telefon: 0755 332211, 0359 173044, 0359 173033, 0359 173055 sau on-line pe http://www.oradeashoppingcity.ro//ro/filme/item/1981.

Urmăriți și facebook.com/OradeaShoppingCity pentru a afla ultimele noutăți despre filmul Doctor Strange.

Cele mai tari filme din 2016 se văd la Cortina Cinema Digiplex, în Oradea Shopping City!

  © 2011 Oradea Shopping City Powered by 2BCOM