Pe 14 octombrie Oradea Shopping City dă startul unei noi experienţe de divertisment pentru orădeni

Pe 14 octombrie Oradea Shopping City dă startul unei noi experienţe de divertisment pentru orădeni

Sâmbătă şi Duminică pe scena OSC vor urca Loredana şi Smiley.

Vineri, 14 octombrie, Oradea Shopping City îşi va deschide porţile pentru public printr-o serie de activităţi de divertisment, care se vor întinde până duminică. Loredana şi Smiley vor aduce muzica de calitate, iar Dj Chrom va încinge atmosfera pentru cei prezenţi. Pe parcursul celor trei zile vizitatorii OSC vor lua parte la prezentări de modă, activităţi interactive şi spectacole pentru cei mici şi vor beneficia de reduceri şi oferte speciale pentru produsele preferate.

Vineri – Noapte de divertisment Fun for You

Smiley va da liber la distracţie vineri seara cu un concert incendiar, în zona Concession Bar. OSC va vibra pe ritmurile celor mai cunoscute melodii ale artistului, precum Love is for free, Dream Girl, Plec pe Marte sau Designed to Love You. După concertul lui Smiley va fi rândul lui DJ Chrom să electrizeze fanii muzicii bune, în cadrul petrecerii care va ţine până dimineaţă.

Pe 14 octombrie orădenii vor fi întâmpinaţi de Mihaela Bar, cunoscuta vedetă TV şi vor putea admira cele mai noi creaţii vestimentare din colecţiile V46 Outlet într-o prezentare de modă de senzaţie pe catwalk-ul amenajat la etaj, iar doamnele vor avea parte de sesiuni speciale de îngrijire cu Anastasia Soare, cunoscută pentru faptul că menţine impecabile sprâncenele vedetelor de la Holywood.

Intersport va prezenta în premieră la Oradea un concept nou, prin Arena special amenajată în incinta OSC, unde publicul va putea juca baschet, tenis de masă şi fusball, precum şi exersa cu aparate de fitness profesioniste, totul gratuit. Fanii filmului vor avea parte de o ofertă specială, orice bilet la premiera Cei Trei Muschetari, care va putea fi urmărită în format 3D, fiind însoţit de popcorn gratuit. Vineri, primii 1.000 de entuziaşti vor primi vouchere pentru bere şi popcorn. Mai sunt puse la bătaie vouchere Eponge în valoare de 50 ron pentru cumpărături din magazin şi 300 de vouchere pentru bowling şi biliard. În weekend accesul la bowling se va face cu doar 1 leu.

Sâmbătă – Noaptea Reducerilor

Sâmbătă scena îi va aparţine Loredanei, care va ridica atmosfera la cote maxime cu melodii precum Rain Rain, Zig Zagga sau Like a Rockstar. Înainte însă de concertul live Loredana vizitatorii vor putea urmări o nouă prezentare de modă, de data aceasta fiind implicate colecţiile de toamnă-iarnă ale brand-urilor prezente în OSC.

Odată cu încheierea prezentării de modă retailerii vor da liber la cumpărături în noaptea reducerilor cu discounturi care vor ajunge până la 20% sau 50% pentru al doilea produs cumpărat. Printre magazinele care vor promova preţurile speciale sunt Bigotti, Famous Brands, Magic Fashion, Moa, Leonardo, V46 Outlet şi spaţiile de joacă pentru copii.

Duminică – Ziua Talentelor

Duminica este dedicată familiei şi copiilor. Aceştia sunt aşteptaţi de la ora 12:00 la scena de la etaj unde va avea loc spectacolul “Jack şi Vrejul de fasole”, care va fi urmat de demonstraţii de gimnastică artistică şi de un concert extraordinar al trupei Meda Music. Copii veniţi la OSC vor putea experimenta în premieră cele mai mari şi mai noi spaţii de joacă din oraş.

Toate activităţile de la deschiderea OSC vor putea fi urmărite pe ecranele speciale din zona de divertisment care se înscriu în nota de nonconformism a celui mai nou mall din Oradea, fiind inspirate de o soluţie similară, existentă doar în Japonia. Pe tot parcursul deschiderii OSC, vizitatorii vor mai putea admira în centrul comercial o expoziţie de pictură care prezintă peste 50 de lucrări ai unor talentaţi pictori contemporani din Baia Mare.

Program deschidere OSC

Vineri – 14 octombrie

16:00 – Deschidere oficiala Mihaela Bar – MC

19:00 – Prezentare de modă V46

20:00 – Concert live Smiley

21:00 – Noapte de clubbing cu Dj Chrom

Toată ziua – Demo make up cu produse Anastasia Soare

Toată ziua – Oferta specială popcorn gratuit „Cei trei Muschetari”

Toată ziua – Vernisaj pictura la parter

Toată ziua – Intersport Arena concept

Sâmbătă – 15 octombrie

19:00 – Prezentare de modă colecţii toamnă-iarnă

20:00 – Concert live Loredana

18:00 – Start Noaptea Reducerilor

Toată ziua – Demo make up cu produse Anastasia Soare

Toată ziua – Vernisaj pictură la parter

Toată ziua – Intersport Arena concept

Duminică – 16 octombrie

12:00 – Spectacol “Jack şi Vrejul de fasole”, Spectacol de gimnastică artistică, Concert Meda Music

Toată ziua – Vernisaj pictură la parter

Toată ziua – Intersport Arena concept

  © 2011 Oradea Shopping City Powered by 2BCOM